Sistec a investit 3,8 milioane euro în trei centre de date

21
Oct

 

data_center_server_rooms_2560x1440_wallpaper_Wallpaper_640x480_www_wallpaperswa_com

Suportul IT este vital pentru aproape orice companie în prezent, acest lucru nu mai este o surpriză pentru nimeni. Nevoia de centre de date crește continuu, iar pentru astfel de proiecte se poate apela inclusiv la fonduri europene. Așa cum a procedat și Sistec, integrator IT cu vechime de pe piața românească, care a investit 3,8 milioane euro într-un proiect de realizare a trei Data Center, investiție cofinanțată, două la București și unul la Cluj-Napoca.

Conform datelor Sistec, accesul la soluții de Data Center permite eficientizarea proceselor de lucru atât la nivel individual, cât și la nivel de echipă, și oferă companiilor beneficii directe, care se traduc în economii la nivelul costurilor de până la 50%.

„Două dintre principalele obiective ale unei companii sunt legate de conectarea cu tot ceea ce se întâmplă la nivelul business-ului și de generarea de profit. Iar obținerea profitului se poate realiza prin vizibilitate asupra costurilor și monitorizare cât mai eficientă a acestora. Astfel, accesul la diferite soluții de Data Center poate optimiza procesul de lucru și poate oferi beneficii directe, ce pot fi traduse printr-o reducere de costuri situată între 5 și 50%”, a declarat Marius Căpraru, CEO Sistec.

În funcție de serviciul ales, companiile pot avea beneficii în zona de investiții, în costurile lunare cu angajații (prin outsourcing-ul unor servicii IT), dar și în cele fixe (prin optimizarea folosirii utilităților), în utilizarea eficientă a resurselor computaționale, în accesul securizat către resurse din diverse puncte de prezență ale utilizatorului, implementarea unor proiecte folosind o infrastructură închiriată pe termen limitat sau în configurarea rapidă a infrastructurii necesară derulării proiectelor.

Pentru a veni în întâmpinarea clienților săi, în mai 2012, Sistec a început un proiect de realizare a trei Data Centere, care s-a bazat pe ideea de a avea un sistem de disaster recovery performant, prin folosirea de tehnologii de top din domeniu.

Cofinanțat prin fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare, inovare, operațiunea 2.3.2 – Dezvoltarea Infrastructurii de Cercetare Dezvoltare a Întreprinderilor”, proiectul se ridică la valoarea de 3,8 milioane de euro, din care 1,8 milioane de euro reprezintă investiția Sistec.

Proiectul cuprinde trei centre de date, două dintre acestea fiind situate în București, iar unul în Cluj-Napoca, pe o suprafață totală de 210 mp. Sistec oferă soluțiile sale în mod personalizat, luând în considerare atât specificul fiecărei companii, cât și nevoile concrete ale clientului, asigurând astfel obținerea unei rate cât mai bune de eficientizare a tehnologiei.

„Spre exemplu, companiile care iau în considerare găzduirea serverelor proprii în centrele de date Sistec trebuie să știe că beneficiază de un audit care stă la baza ofertei, negocierii și agreării unei soluții conforme cu nevoile pe care le au, dar și de perioade de test agreate, de instalare a sistemelor, de toate serviciile de integrare necesare pentru extinderea rețelei interne în centrele de date Sistec, de nivelul de SLA (Service Level Agreement) dorit, de o echipă autorizată și certificată care poate interveni 24/7, atât la nivel software, cât și hardware”, a arătat Marius Căpraru.

De asemenea, conform acestuia, soluțiile pe care Sistec le pune la dispoziția clienților companii sunt scalabile, iar în funcție de nevoile care apar integratorul IT are posibilitatea să se adapteze punctual, pe fiecare proiect în parte, sau pe perioade contractuale determinate.

În momentul de față, compania are peste 50 de contracte de hosting, peste 200 de servere în responsabilitate și a rezolvat peste 15.000 de cereri de suport în ultimul an.

„Capacitatea maximă a fiecărui centru de date este de 20 de rack-uri de 42 de unități. La ora actuală, o treime din capacitate este utilizată, echipamentele folosite fiind servere lamelare, sisteme de stocare, soluții de comunicație și protecție. Capacitatea este scalabilă ușor prin adăugarea de noi echipamente”, a adăugat CEO-ul Sistec.